Stimați colegi,

Cu ocazia sărbătorii „Ziua lucrătorului din industrie”, vă adresez sincere felicitări şi urări de bine tuturor celora care profesează această meserie, pentru activitate fructuoasă şi contribuţie la dezvoltarea sectorului industrial.

Complexul industrial reprezintă o ramură importantă şi are un rol esențial în realizarea cu succes a programelor de dezvoltare a economiei naționale, precum şi în implementarea componentelor inovaționale.

Apreciez importanța activității dumneavoastră pe parcursul anului 2018, eforturile depuse a sutelor de lucrători din cadrul întreprinderilor industriale, care merită tot respectul şi cele mai calde cuvinte de recunoștință.

Îmi exprim fermă convingere, că numai grație eforturilor depuse, atitudinii şi devotamentului de care dați dovadă, vom reuși să realizăm obiectivul de bază – formarea unui sector industrial al economiei tehnologic avansat, eficient şi competitiv, racordat la standardele europene. De profesionismul, experiența şi aspirația dumneavoastră depinde dezvoltarea şi bunăstarea statului nostru.

Succese şi împliniri remarcabile în activitatea profesională, multă sănătate, bunăstare, fericire şi liniște sufletească.

Cu respect, Oleg Braga