Pentru mine orice început este o provocare, iar orice provocare – o derivată directă dintr-o necesitate. Cam aşa stau lucrurile şi cu decizia de a-mi lansa propriul blog şi recunosc din start că ideea a venit ca un răspuns la o necesitate (necesitatea de a trece la un nou nivel de comunicare), iar acum, odată ce blogul e funcţional deja, a devenit o mare provocare, căci va trebui să mă adaptez unei activităţi absolut noi pentru mine.

În ultimii ani, fiind implicat plenar în afaceri, de nenumărate ori am avut ocazia să particip la evenimente importante în ţară şi peste hotare, să formulez puncte de vedere, să vin cu propuneri, iniţiative, să iniţiez procese etc. De fiecare dată însă simţeam că ceva nu ajunge – comunicarea pe marginea acestor evenimente, procese, posibilitatea de a colecta (în rezultatul procesului de comunicare) a opiniilor altor oameni, astfel încât propriile mele opinii, idei, iniţiative să fie „îmbogăţite” şi să devină mai bune pe această cale.

De asemenea, de multe ori simţeam necesitatea de a mă expune pe marginea unor procese importante ce au loc în societatea noastră, în ţara noastră. E vorba în primul rând de procese economice, care ţin de mediul de afaceri, de acel domeniu căruia m-am consacrat de ani buni de zile. În lipsa unui blog, posibilităţile mele în acest sens erau extrem de reduse. Mizez acum să suplinesc acest gol.

Blogul personal pentru mine e un exerciţiu extrem de interesant, dar şi util totodată. Sper să reuşesc să valorific toate oportunităţile pe care le oferă acest gen de activitate nou pentru mine şi în acest sens mizez şi pe Dvs., vizitatorii blogului.

Să fie într-un ceas bun!